Când se face ITP. Poate fi efectuată mai devreme Inspecția Tehnică?

Autor: Radu Țuțulan 16 iul. 2024 Știri auto
Când se face ITP. Poate fi efectuată mai devreme Inspecția Tehnică?

Legea rutieră stabilește că toate vehiculele trebuie să fie inspectate periodic din punct de vedere tehnic pentru a avea dreptul să ruleze pe drumurile publice. De aceea este important ca șoferii să știe când se face ITP dar și care sunt condițiile în care poate fi efectuată Inspecția Tehnică.

Inspecția Tehnică Periodică, adică ITP-ul, se face la intervale regulate de timp. Această verificare a autovehiculelor este obligatorie și nu poate fi efectuată decât în stații speciale, autorizate de Registrul Auto Român (RAR).

În urma inspecției, inginerii vor stabili dacă respectiva mașină este sigură și nu poluează. În cazul în care se constată deficiențe, însă, nu va primi drept de circulație.

Când se face ITP?

Inspecția Tehnică Periodică trebuie efectuată la cel mult 3 ani. Acest interval diferă în funcție de anul de fabricație al vehiculului și de destinația mașinii.

Când se face ITP:

  • după 3 ani de la data primei înmatriculări, pentru mașinile noi;
  • după 2 ani în cazul:
      • autovehiculelor cu cel mult 8 locuri și o vechime de până la 12 ani;
      • motocicletelor, mopedelor, autovehiculelor cu 3 roți si cvadriciclurilor;
  • după un an, în cazul autovehiculelor cu cel mult 8 locuri și o vechime de peste la 12 ani.

Însă, valabilitatea ITP variază și în funcție de destinația vehiculului:

  • 1 an pentru autovehicule de transport marfă;
  • 6 luni pentru:
    • vehicule de transport persoane în regim de taxi;
    • autovehicule cu peste 8 locuri.

Poate fi efectuată mai devreme Inspecția Tehnică?

Inspecția Tehnică poate fi efectuată oricând, chiar dacă este mai devreme de momentul în care expiră vechiul ITP.

De asemenea, poate fi făcută și după ce a expirat. Dar, în această situație mașina trebuie adusă pe platformă la stația ITP, deoarece nu mai are drept legal de a circula pe drumurile publice.

În cazul în care Inspecția Tehnică se face mai devreme, perioada de valabilitate a acesteia va fi cea stabilită prin lege, între 6 luni și 2 ani. Așadar, valabilitatea anterioară se pierde și nu poate fi adăugată noului termen.

Cât este amenda pentru ITP expirat

În momentul în care ITP-ul unei mașini expiră, se suspendă automat și înmatricularea.

Ceea ce înseamnă că dacă un șofer e prins că a condus un vehicul cu ITP expirat va primi două amenzi.

O sancțiune se aplică pentru conducerea unui autoturism fără inspecție valabilă, iar cea de-a doua pentru conducere a unui vehicul cu certificatul de înmatriculare suspendat.

Astfel, conducătorul auto riscă între 29 și 40 de puncte de amendă. Ceea ce înseamnă o sancțiune cuprinsă între 4.785 lei și 6.600 de lei. În plus, vor fi reținute talonul și plăcuțele de înmatriculare ale mașini.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide